Selectează o Pagină

Planetarium

Am avut o mica vacanta la munte, departe de galagia orasului si tot ce mi-am dorit a fost sa dooorm cat de mult posibil. Totusi, am iesit si la poze putin, in timp ce toti ceilalti prieteni zburdau pe creste.

N-am facut prea multe poze in cele doua zile la Padina, dar pentru ca de curand am vazut un tutorial despre folosirea in fotografie a coordonatelor polare (un filtru in Photoshop), am horat sa incerc si eu.
M-am indragostit de tehnica asta si cred ca o perioada veti tot vedea astfel de imagini aici pe blog:
1padina

3padina


4padina


5padina


2padina


6padina

O mamica si un aparat foto

O mamica si un aparat foto

Fiecare dintre noi cunoastem cel putin o persoana impresionant de inteligenta. Sau…ma rog, cei mai norocosi dintre noi avem astfel de oameni in cercul de prieteni.
Eu as vrea sa va vorbesc putin despre Monica, o fosta colega de facultate, prietena draga, un om cu un umor taios ca briciul, bazat pe o inteligenta mult peste medie.  Stiind-o cu o putere imensa de a se darui studiului, eram convinsa ca e in stare sa invete absolut orice in cel mai scurt timp posibil.
Da, Monica e genul ala enervant de om care poate sa priceapa cu usurinta teorii complicate de matematici speciale si care, daca ar vrea, ar putea sa invete si japoneza pana joi, saptamana viitoare!
Asa ca atunci cand, la un moment dat, si-a cumparat un aparat foto (doar asa, pentru vacanta) n-am avut nici o indoiala ca mai devreme sau mai tarziu vor aparea si fotografiile WOW.
Pur si simplu ea nu poate accepta sa faca nici poze – si nimic altceva – cu o calitate „asa si-asa”!

Cred ca are aparatul foto de vreo 5 ani si sa nu va ganditi ca este vreun gadget de ultima ora. E un… Canon.
Da, e o mica ironie de nikonist, dar Monica va intelege. 🙂 

Acum ca e mamica, scoasa temporar din circuitul munca-Munca-MUNCA-munca si inca un pic de munca, Monica mai fura zilnic cateva momente pe care le dedica fotografiei. O relaxeaza, o distreaza si face poze fara nici cea mai mica intentie de a face arta.
Iar acesta este CEL MAI BUN MOD DE A FOTOGRAFIA!

Hai sa vedeti ce poate face un om dedicat, cu aparatel obisnuit:

foto: Monica Minciu

Monica locuieste acum, impreuna cu familia, in Dubai si cele mai multe fotografii sunt facute de la fereastra apartamentului in care locuieste, la ametitoarea inaltime a etajului 63.

La doctor cu veselie!

La doctor cu veselie!

A trecut deja o zi de la un eveniment foarte interesant la care am fost invitata in calitate de blogger si mamica si daca n-am apucat sa scriu despre asta inca pe site este pentru ca am simtit nevoia sa ma documentez bine de tot. Nu de alta, dar informatiile primite au fost atat de multe, atat de interesante si de importante, incat trebuie studiate pe indelete.

Disney Junior a organizat ieri o intalnire minunata cu multi jurnalisti si bloggeri si  i-a invitat pe acestia si pe copiii prezenti, in marea lume din micutul cabinet al Doctoritei Plusica.

Ok, poate ca nu stiti despre ce e vorba, dar Doctorita Plusica este CEL MAI TARE SERIAL DE DESENE ANIMATE PENTRU COPII DE ASOLUT TOATE VARSTELE! Da, si la 92 de ani tot o veti iubi pe Plusica! 🙂

Nu conteaza ca are numai 6 anisori, Plusica stie sa trateze jucariile de plus din camera sa: Dragonel, Oiță, Hallie si Zăpi.  Treptat, acestia se transforma in aliatii ei in misiunea de a vindeca si restul jucariilor, in timp ce imparte sfaturi utile micilor telespectatori despre ingrijirea celor din jur.

Desenul propriu zis este absolut superb, elegant si inspirat, asa cum doar Disney stie sa o faca.

 

Trebuie sa va mai spun ca serialul nu se limiteaza doar la a prezenta joaca Plusicai „de-a doctorita”, ci atinge cu succes mai multe puncte: aduce în prim plan conceptul de implicare în comunitate și cat de important este sa dai o mana sau o labuta de ajutor atunci cand oamenii sau jucariile de plus au nevoie. Totodata, în acest fel, prescolarii sunt incurajati sa isi depaseasca teama de a merge la doctor. Sa nu uitam de simpaticele lectii de igiena pe care Plusica le ofera copilareste micutilor telespectatori, indemnandu-i si sa fie prietenosi, amabili si creativi.

Poate ca v-ati dat seama deja, dar eu am vazut cam toate episoadele si sunt extrem de incantata de acest serial. Baietelul meu, Vlad (2 ani) topaie deocamdata doar din cauza muzicii vesele din generic, dar sunt sigura ca va deveni si el fan inflacarat al micutei doctorite!

 

Si daca juniorii au fost ocupati in superbul spatiu de joaca aranjat pentru ei, parintii au avut ocazia sa se intalneasca cu varianta mult mai serioasa a serialului: reprezentantii Crucii Rosii Romania au tinut un mini-curs de prim ajutor axat pe situatii ce pot aparea in familii cu copii mici. Oh, ce greu a fost sa privesc tehnicile de resuscitare demonstrate cu ajutorul unui bebe manechin de plastic!

 

Acordarea primului ajutor ar trebui sa fie o disciplina obligatorie in fiecare an scolar, incepand cu clasele mici. Este atat de important sa poti face fata unei situatii limita, cand e posibil sa fii singurul care poate salva viata unui om. Nici nu trebuie sa mai spun ca acel om ar putea fi oricine: parintele tau, sora, frate, sot/sotie sau… copilul tau!

Daca sunteti in aceeasi oala cu mine, restantieri la capitolul asta, sau daca v-ati dori sa va reimprospatati cunostintele de acordare a primului ajutor am o veste buna: puteti sa va inscrieti oricand la cursurile organizate de C.R.R. Eu nu mai aman acest curs, mai ales ca pretul este mai mult decat modest (150 lei) daca e sa ne gandim ca necesita 12 ore de predare, iar dupa absolvirea cursurilor de baza, veti sti sa acordati  prim ajutor in caz de:
– pierderea cunostintei;
– stop cardio-respirator;
– hemoragii;
– luxatii, entorse, fracturi;
– arsuri (in caz de electrocutare sau insolatie)
–  innec sau sufocare cu un corp strain etc.

In plus, Crucea Roșie Română a lansat campania de strângere de fonduri pentru continuarea și extinderea proiectului Puncte de Prim Ajutor în Zone Izolate:

Face it! Orice gest e important. Implică-te!

Susţine Campania promovând proiectul “Puncte de prim ajutor in zone izolate”

Susţine primul ajutor în România cu 2 euro prin SMS* la 8840

Donează online www.crucearosie.ro

 

Printeaza o amintire!

Printeaza o amintire!

Am inceput o serie de articole prin care incerc sa incurajez cat mai multi oameni sa fotografieze zilnic pe cei dragi si lucrurile frumoase din jurul lor. Elanul meu a ridicat cateva sprancene si niste semne de intrebare: ce am eu de castigat?

NIMIC!

De fapt, nu e chiar nimic: castig niste zambete pe care probabil ca nu le voi vedea nicicand, niste zambete care probabil nici nu vor sti vreodata ca mi se vor datora si mie intr-o mica masura. Zambetele celor dintre voi care se vor lasa convinsi sa se indragosteasca de fotografie, iar acestea vor cantari greu la o karma mai buna. 🙂

Fiecare fotograf are anumite preferinte: unii se indreapta catre peisaj, altii arhitectura, altii portret, foto-jurnalism, macro, moda, etc. Desi imi plac majoritatea genurilor de fotografie, ma simt cel mai bine in preajma copiilor si stiu cat de dificil, dar si ce incantare este sa lucrezi cu acestia.

De cand s-a nascut Vlad, fiul meu de 2 ani, rareori am avut ocazia sa-l fotografiez cu aparatul meu sofisticat. Ma dezarmeaza numai gandul ca nu am montat obiectivul care trebuie, ca setarile nu se fac cat ai clipi, ca-i voi alunga zambetul cu clincanitul declansatorului sau cu lumina puternica a flash-ului. Cat ai spune „Vlad” a si zburat sfertul de secunda in care el s-a cocotat pe WC si a reusit sa intinda un tub de pasta de dinti pe chiuveta, peste care a intins si trei sferturi din sulul de hartie igienica! Iar asta este doar un exemplu!

Sunt sigura ca ma intelegeti!

Exista totusi momente pe care le pot anticipa. De exemplu: cand Vlad doarme, chipul lui se transforma. Baietelul nazdravan, cu zambet sugubat, devine un mic ingeras pe ale carui pleoape aproape ca pot citi ce viseaza!

Sau spectacolul pe care-l face cand este la masa: ce bolta stie sa faca ghemul de spaghetti din manutele lui, pana aproape de televizor! Ce chicote stie sa scoata cand reuseste sa rastoarne paharul cu lapte sau sa-mi intinda supa de rosii pe tricou .

Acestea si multe altele sunt momente pe care eu as vrea sa le pastrez pentru totdeauna si am descoperit ca imi este mai simplu sa folosesc un telefon pentru a le fotografia.
Sa nu ne formalizam, fotografia este fotografie, indiferent cu ce instrument este facuta!
Trebuie doar sa respectam cateva reguli simple si, cu voia voastra, in viitor le veti gasi aici, pe blog, descrise cat de clar posibil.

Cand am decis sa nu ma mai chinui cu aparatul in momentele mai „dificile”, mi-am promis ca voi printa cat mai multe imagini din telefon, ca nu-mi voi lasa amintirile sa moara in memoria unei ustensile. Si nu ma refer doar la fotografiile cu Vlad, ci si la cele cu oameni dragi sau cu obiecte frumoase care ma inspira si-mi fac ziua mai luminoasa.
Am deja cateva albume pline cu poze facute cu telefonul si cu aparatul foto: credeti-ma, nu sunt diferente vizibile la imaginile (corect fotografiate) printate cu dimensiuni de 9/13 cm. De cele mai multe ori nu aveti nevoie de poze mai mari!

Printati si voi… veti vedea si veti iubi diferenta dintre print si digital, veti fi un pic mai fericiti si, poate, candva… imi veti multumi. In gand… 🙂

3,2,1… ne lansam!

De cateva saptamani bune n-am mai reusit sa am un dialog mai lung de 3 minute cu aproape nici un prieten. Irish Moni a spus ca parca ne pregatim pentru o lansare NASA si, aproape ca asa am simtit si noi, echipa de marketing si PR care s-a ocupat de:

Asadar, pe 1 martie 2012 se lanseaza noul canal de televiziune pentru copiii prescolari, Disney Junior, un nou brand care combina inegalabilele povesti Disney si personajele indragite de copii cu invatarea, cuprinzand matematica, limbi straine, nutritie si stiluri de viata sanatoase, precum si cu abilitatile sociale.
Mai multe informatii despre personajele tale preferate gasesti zilnic  pe site-ul www.disneyjunior.ro!

CHILDISH MOOD

Incercam deunazi sa-mi amintesc ce jucarii am avut la viata mea: tin minte un ursulet maroniu de plus, o papusa Mihaela a carui cap era mereu despartit de trunchi, o gramada de truse „sa tesem frumos” de la mama, un set Lego la care am tinut ca la ochii din cap, cubul Rubik, evident. Si- cireasa de pe tort- setul Technix pe care mi l-a cumparat tata cand aveam 7 ani si inca nu se impacase cu ideea ca nu-s baiat: o gramada de tablite, suruburi si piulite pe care le ansamblam si faceam masinute, macarele, etc. Sau mai bine spus il priveam pe el cum le ansambla si-mi explica ce si cum face. Treaba mea era sa dau din cap ca „da, am inteles” si sa-i pun la dispozitie surubelnita si sa o convingem pe mama ca asa ma ajuta sa-mi fac lectiile.

Mie mi-a placut sa fiu copil.