Selectează o Pagină

Observ ca cele mai multe invataturi le primim in clipe de maxima nefericire. Si daca inteleg asta acum, inseamna ca momentan ma aflu intr-un moment greu de tristete, ceea ce e ciudat, pentru as putea jura ca mi-e bine. Si desi asta ar trebui sa-mi puna un zambet pe fata, nu pot decat sa oftez: multumirea asta a mea ma indeparteaza si mai mult de cine stie ce secret care putea sa-mi fie dezvaluit astazi.

Poate ca de asta glumetii nu sunt luati mereu in serios… 🙂

Am inceput de aproape doua luni sa merg la sala, la escalada. Pentru varul din FarFarAwayLand: nu, inca n-am renuntat si inca iti recomand. E o minune cand reusesti sa-ti tii corpul in propriile maini, cand inca doi centimetri urcati depind de cat de bine te descuri cu respiratia, transpiratia si inspiratia. Deocamdata sunt corijenta la toate trei materiile, dar dupa cele (aproape) doua luni imi privesc cu mandrie toate vanataile si juliturile de copil de 5 ani si unghiile taiate baieteste, din carne.

Nu m-am ranit inca grav, n-am cazut si n-am stricat nimic; la fel de adevarat e ca am lovit cateva persoane care au binevoit sa ma fileze (pt varul din FFAL: in poza de mai jos, tanarul de la sol il fileaza pe cel de pe stanca) si desi nimeni nu s-a plans inca, putini sunt cei la care ma mai pot duce cu inima usoara sa-i rog sa ma tina si pe mine (vere, iti explic eu intr-un mail detaliat; trebuie sa-mi iau un concediu ca sa-l scriu, deci rabdare:) )

Nu e un sport ca oricare altul: iti trebuie curaj sa te uiti in sus, pana unde trebuie sa urci, curaj sa incepi sa urci, curaj sa privesti in jos, curaj sa ai incredere in cel care-ti asigura urcarea/coborarea, curaj sa te te desprinzi de pe prizele cele mai sigure ca sa apuci cine stie ce alta crapatura din zid… si nu-mi vine sa cred ca taras- grapis, babeste, de trei ori pe saptamana EU reusesc sa ma desprind de la podea. Fiecare urcus incepe cu gandul „ce naiba cauti aici?” si se termina cu „vreau un traseu mai greu”. Asta cand nu se intampla sa cad pe la jumatate si ultimul gand este din nou „ce naiba cauti aici?”. Evident, ati ghicit, asta e un gand frecvent la mine 🙂

Dar mi-e bine ceea ce poate fi rau, caci…. observ ca cele mai multe invataturi le primim in clipe de maxima nefericire. Si daca inteleg asta acum…

🙂