Selectează o Pagină

Am inceput o serie de articole prin care incerc sa incurajez cat mai multi oameni sa fotografieze zilnic pe cei dragi si lucrurile frumoase din jurul lor. Elanul meu a ridicat cateva sprancene si niste semne de intrebare: ce am eu de castigat?

NIMIC!

De fapt, nu e chiar nimic: castig niste zambete pe care probabil ca nu le voi vedea nicicand, niste zambete care probabil nici nu vor sti vreodata ca mi se vor datora si mie intr-o mica masura. Zambetele celor dintre voi care se vor lasa convinsi sa se indragosteasca de fotografie, iar acestea vor cantari greu la o karma mai buna. 🙂

Fiecare fotograf are anumite preferinte: unii se indreapta catre peisaj, altii arhitectura, altii portret, foto-jurnalism, macro, moda, etc. Desi imi plac majoritatea genurilor de fotografie, ma simt cel mai bine in preajma copiilor si stiu cat de dificil, dar si ce incantare este sa lucrezi cu acestia.

De cand s-a nascut Vlad, fiul meu de 2 ani, rareori am avut ocazia sa-l fotografiez cu aparatul meu sofisticat. Ma dezarmeaza numai gandul ca nu am montat obiectivul care trebuie, ca setarile nu se fac cat ai clipi, ca-i voi alunga zambetul cu clincanitul declansatorului sau cu lumina puternica a flash-ului. Cat ai spune „Vlad” a si zburat sfertul de secunda in care el s-a cocotat pe WC si a reusit sa intinda un tub de pasta de dinti pe chiuveta, peste care a intins si trei sferturi din sulul de hartie igienica! Iar asta este doar un exemplu!

Sunt sigura ca ma intelegeti!

Exista totusi momente pe care le pot anticipa. De exemplu: cand Vlad doarme, chipul lui se transforma. Baietelul nazdravan, cu zambet sugubat, devine un mic ingeras pe ale carui pleoape aproape ca pot citi ce viseaza!

Sau spectacolul pe care-l face cand este la masa: ce bolta stie sa faca ghemul de spaghetti din manutele lui, pana aproape de televizor! Ce chicote stie sa scoata cand reuseste sa rastoarne paharul cu lapte sau sa-mi intinda supa de rosii pe tricou .

Acestea si multe altele sunt momente pe care eu as vrea sa le pastrez pentru totdeauna si am descoperit ca imi este mai simplu sa folosesc un telefon pentru a le fotografia.
Sa nu ne formalizam, fotografia este fotografie, indiferent cu ce instrument este facuta!
Trebuie doar sa respectam cateva reguli simple si, cu voia voastra, in viitor le veti gasi aici, pe blog, descrise cat de clar posibil.

Cand am decis sa nu ma mai chinui cu aparatul in momentele mai „dificile”, mi-am promis ca voi printa cat mai multe imagini din telefon, ca nu-mi voi lasa amintirile sa moara in memoria unei ustensile. Si nu ma refer doar la fotografiile cu Vlad, ci si la cele cu oameni dragi sau cu obiecte frumoase care ma inspira si-mi fac ziua mai luminoasa.
Am deja cateva albume pline cu poze facute cu telefonul si cu aparatul foto: credeti-ma, nu sunt diferente vizibile la imaginile (corect fotografiate) printate cu dimensiuni de 9/13 cm. De cele mai multe ori nu aveti nevoie de poze mai mari!

Printati si voi… veti vedea si veti iubi diferenta dintre print si digital, veti fi un pic mai fericiti si, poate, candva… imi veti multumi. In gand… 🙂