Selectează o Pagină

Ok, sunt pasionata de fotografie si incerc sa invat cat mai multe despre aceasta arta. Si cu cat ma adancesc in studiu, cu atat imi dau seama mai bine ca fotografia ar trebui sa faca parte din viata oricui. Desigur, deja o face, doar ca cei mai multi oameni nu-si dau seama ce potential imens de creativitate, de terapie, de invatate, de perfectionare are simplul fapt de a observa lumea din jur privind-o prin aparatul foto.

Mai mult: cred cu tarie ca fotografia ar trebui sa fie materie obligatrie la scoala, indiferent de varsta elevilor.

Sa va spun de ce.

Anul trecut, pe perioada vacantei de vara, am avut ocazia sa sustin cateva lectii de introducere in fotografie la o casa de copii din Bucuresti. „Elevii” mei aveau intre 8 si 12 ani si, dupa cum va puteti da seama, m-au intampinat cu toata energia specifica varstei lor. Multi dintre ei aveau probleme de concentrare, aproape nici unul nu putea sta locului si fiecare dintre ei avea nevoie de atentia mea exclusiva (poate si datorita carentelor afective specifice, din pacate, copiilor institutionalizati)… deci va imaginati ca fiecare lectie incepea cu un mic haos. 🙂
Dar ceva incredibil se intampla cand le puneam in fata un album fotografic: copiii descopereau lumea!
Am inceput sa vorbesc cat mai pe limba lor despre ce vedeam in fotografii: culori, forme, perspective, iar lucrurile au alunecat usor- usor spre geografie (albumul avea fotografii superbe facute in mai multe colturi ale lumii), despre diferite triburi din Africa, despre felul oamenilor de acolo de a se imbraca, despre religie, despre cultura, despre obiceiuri, traditii, ba chiar si despre politica! 🙂 Cred ca in acele ore petrecute impreuna copiii au luat contact cu mai multe informatii decat intr-un intreg an scolar! Sunt sigura ca le-am starnit curiozitatea si poate si interesul pentru fotografie.

Desigur, am avut si cursuri practice. Fiecare copil a putut face poze cu niste aparate obtinute prin donatii si va pot spune ca am avut si atunci certitudinea ca fotografia poate descatusa energii creative de neimaginat. Recunosc ca nu toti copiii au raspuns la fel provocarii, dar au existat cativa care m-au uimit prin inteligenta lor creativa: desi aveau o anumita tema de fotografia, au tinut sa-si aleaga singuri subiectele, punctul de fotografiere si au rezultat cateva imagini foarte frumoase.

Cum vi se par? Nu uitati ca fotografii aveau varste intre 8 si 12 ani si ca tineau pentru prima data in maini un aparat foto! Important este felul in care s-au raportat la ce vedeau, ca pentru cateva minunte fiecare copil s-a transformat. A trebuit doar sa ridice la ochi aparatul foto si, ca prin magie, micutul a devenit concentrat, interesat cu adevarat de ceea ce vedea prin vizor. Si asa au urmat intrebarile si exclamatiile sincere: „Ce floare frumoasa!”, „Uite ce copaci inalti!”, „Cum sa fotografiez si acoperisul dar si parterul cladirii?”, „Am voie sa fotografiez o floare de jos in sus?”

Nu cred ca aceasta arta este importanta doar prin produsul ei finit: poza. Este mai mult decat atat: odata trezit interesul, fotografia „antifoneaza” fotograful, il ajuta sa ignore bazaitul gandurilor, sa priveasca mai atent in exterior prin micuta fereastra a aparatului, obligandu-l sa aleaga acele subiecte cu care rezoneaza sufletul sau. Si astfel fotografia poate servi ca meditatie, ca terapie, ca mijloc de vindecare si alinare.